Exemplu pentru suporteri: Daniel Pancu și Ciprian Paraschiv au cumpărat abonamente la meciurile lui Poli Iași. „Pancone” așteapă fanii în tribune: „Fără suporteri fotbalul este trist!”

Exemplu pentru suporteri: Daniel Pancu și Ciprian Paraschiv au cumpărat abonamente la meciurile lui Poli Iași. „Pancone” așteapă fanii în tribune: „Fără suporteri fotbalul este trist!”
  • Publicat:

Președintele Ciprian Paraschiv și antrenorul Daniel Pancu au fost, luni, în vizită la magazinul oficial al clubului din Iulius Mall, de unde și-au achiziționat, printre altele, cardurile ”Ieșeni pentru Poli”, beneficiind de reducerea de 50% față de sezonul trecut.

„Sperăm să vină și suporterii să cumpere abonamente, pentru că traversăm o perioadă delicată din toate punctele de vedere, financiar în primul rând. Resimțim lipsa suporterilor pe stadion, dar eu sunt convins că ieșenii iubesc Politehnica Iași și vor ca echipa lor favorită să facă performnță și sunt convins că prin gestul nostru de astăzi vor veni într-un număr mare să cumpere abonamente pentru echipa fanion a orașului. Sperăm să creăm acea emulație în jurul echipei. Ne dorim să avem cât mai repede suporteriî în tribune, pentru că fără ei avem un fotbal trist. Fotbalul fără spectatori nu are nimic în comun cu sportul în sine, cu competiția, cu agresivitatea aceea pozitivă, cu dorința de a câștiga meciurile”, a declarat antrenorul Daniel Pancu.

Daniel Pancu și Ciprian Paraschiv și-au făcut abonamente

„Este un gest simbolic făcut de noi, pe care sper să-l urmeze cât mai mulți suporteri. Am spus noi că este un moment zero în fotbalul ieșean, ne-am întors acasă, vrem să construim ceva frumos aici și vrem să simțim orașul și suporterii alături de noi. Sper ca prin acest gest simbolic și lumea să se miște și să vină alături de noi în număr cât mai mare. Populația Iașiului este mult mai mare decât a Aradului, spre exemplu. Este un proiect frumos aici la Iași și sperăm să depășim Aradul la numărul de abonamente”, a punctat și președintele Ciprian Paraschiv.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×